Şi uite că ieri am scăpat de ultimul examen.

L-am dat la nouă dimineaţa, iar trenul era la 9:19… L-am pierdut, evident. Următorul? Păi, la 14:00.

Pentru că mi-a expirat abonamentul de RATB m-am gândit că decât să mai cheltui 10 lei pe drum: facultate-acasă-gară, mai bine merg direct la gară.

Am ajuns pe la 10, dar am avut noroc să mai stau de vorbă cu o tipă care făcea facultatea în Cluj. Avea tren la 12:24. Am stat de vorbă despre facultate, chestii generale. În fine, a plecat.

Mai târziu a apărut o doamnă care m-a rugat să am grijă puţin de bagaje cât timp îşi ia bilet. Avea o groază de bagaje, multe d-ale nepoatelor. Boon… Trece timpul şi mai târziu apar cele două nepoate. Mai bine mă abţin în a le descrie pentru că aş putea fi acuzată de “răutate”.

A trecut timpul, a venit trenul, am plecat şi iată-mă acasă.

Acum sunt nerăbdătoare să vină ziua de mâine. Vine şi iubi meu acasă.

I am mega happy!

Pupiciiiiiiiiiii!!!

Aţi simţit vreodată cum inima stă să vă crape în piept, sângele să circule puternic în vene, să aveţi un gol în stomac când vă gândiţi la persoana dragă? Ei, bine, aşa mă simt acum. Parcă aş fi un copil care se bucură la o acadea sau,mai nou  în societatea noastră, la un joc video primit din partea părinţilor.

Gândul că îmi voi revedea sufletul pereche mă face să mă simt ca un copil de grădiniţă, să ţopăi. Şi râd, râd tot timpul, râd cu poftă şi zâmbesc până fac febră musculară la gură. Simt că am o armată de pitici pe creier care vor să răbufnescă.

Presiunea pe care o simt în suflet vrea să iasă, să-mi curpindă trupul aşa cum îmi cuprind mâinile lui calde şoldurile. Să-i simt mângâierea pe pielea fină, iar respiraţia lui să mă gâdile pe gât. Să-mi şoptească cuvinte dulci la ureche, iar tibrul vocii sale să mă facă să mă treacă mii de fiori.

Vreau, vreau să mă pierd în sărutul lui. Să uit de mine, să mă las purtată de val, de toate sentimentele care mă fac să fierb toată, să simt că mă topesc…

Dedicaţie pentru sufletul meu pereche, una dintre melodiile noastre…

George Michael – Jesus to a child

Simt că tâmpesc şi nu alta. Sesiunea asta mă cretinizează mai rău. Nu mă simt nimic în ea decât stres, nervi şi faptul că nu pot face nimic. Examenele sunt programate la distanţe foarte lungi şi din cauza asta nu am niciun chef să învăţ, nu pot să învăţ cu cinci zile înainte. Las totul pe ultimele două zile, iar alea par suficiente şi nu prea.

Mâine am test la modulul psihopedagogic şi sincer nu îmi arde deloc să citesc. Am făcut psihologie în liceu, am dat la bac. Poate mă ajută chestia asta pentru că, efectiv, îmi bubuie creierul.

IRP-ul m-a tâmpit de tot. Şi mai bine nu învăţam atât că promovam cu aceeaşi medie nenorocită. Mă simt obosită tot timpul şi singura chestie pe care o fac este să intru pe forumul FJSC de 7000 de ori pe zi. Eu şi Cati avem o problemă, mai nou şi Ally. Petrecem prea  mult timp. Oare suntem dependente?

Şi mă plâng, daaaa, de nu mai pot, pentru că nu mai pot de lene şi oboseală. Sunt nasoală… O fată atât de ambiţioasă ca mine să fie atât de delăsătoare??? Mi se rupe inima… Trebuie să-mi revin… Cafea? Nu prea merge. Apa? Nici aia nu mai intră…

Aştept să se termine totul că m-am săturat…

Am rămas dator de ieri cu un articol și azi m-am hotărât să scriu despre faimă.
Ca subiect de referință am luat o fată de la un pluton din companie. De ceva timp am ajuns la concluzia că ea este cea mai râvnită fată din compania I studenți. Cea mai mare parte a băieților din companie o venerează. În stânga și în dreapta auzi ”Ai vazut-o cum arată?” Însă asta nu e singura calitate a ei. Pe deasupra este și inteligentă, majoritatea celor cu funcție din academie o apreciază. Fiind o celebritate prin Academie există și multe zvonuri la adresa ei. Unii invidioși, alții cu dorințe ascunse de o cuceri. Fiecare urmărindu-și cu atenție scopul mai mult sau mai puțin nobil. Aici e greu să păstrezi un secret pentru că lumea caută și-n pământ un subiect de bârfă. Practic aici dacă faci ceva ieșit din comun ești catalogat ori ca zeu ori ca idiot, asta depinde în primul de rând de eticheta care ți s-a pus de-alungul timpului. O mare parte din studenții de aici au lipite pe frunte etichete. Unii sunt conștienți de ele, alții mai puțin sau pur și simplu nu îi interesează. Așadar poți fi celebru și în sens pozitiv, dar și în sens negativ. Aici foarte greu scapi de eticheta care ți s-a pus. Lumea te critică și te laudă din zvonuri. Puțini sunt aceia care au un oarecare obiectivism la ceea ce se întâmplă aici. Am sa închei cu un citat celebru: „Faima este asemenea unui râu care susţine lucruri uşoare şi umflate, dar îneacă lucruri grele şi solide.”

Şi iar mă trezesc turmentată, ba mai rău ca ieri.

Răceala asta nu vrea să mă lase şi pace, este clar, va trebui să o suport.

Stau cu un teanc de şerveţele la metru, pentru că toate pachetele de batiste dă hârtie le-am epuizat.

Şi uite aşa mai scriu trei cuvinte şi mai suflu nasul. Nu mai fac faţă, mucul şef a trimis o armată mare-n nasul meu. Mă întreb cum o să scriu pt ITC în starea asta, dar trebuie să o fac.

Iar despre întrebarea întrebătoare, cum termin cu răceala voi posta. Am primit deja provocări, aşa că mai aştept.

Şi sunt praaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaf…. pentru că aşa am dormit şi m-am trezittttt…. Praf, praf, praf!